Frica de instabilitate: cum te blochează în carieră și în bani – și cum o poți transforma în aliat

Ți s-a întâmplat să simți că, deși ai un job stabil, un salariu care îți asigură traiul de zi cu zi și, la exterior, pare că „totul e în regulă”, dar în interior ceva lipsește?
Ai momente în care te întrebi: „Așa o să fie toată viața mea? Să mă trezesc, să merg la job, să primesc salariul și să mă simt totuși gol pe dinăuntru?”

Dacă te regăsești aici, să știi că nu ești singur(ă). Mulți oameni ajung la un moment dat să se lovească de această dilemă: stabilitate financiară aparentă, dar și un sentiment de plafonare și frică de a schimba ceva.

De unde vine frica de instabilitate

Am crescut cu ideea că „mai bine puțin și sigur decât să riști totul și să pierzi”.

Poate ai auzit și tu:

• „Nu te arunca în necunoscut.”

• „Ai un job bun, stai acolo, nu se știe ce găsești în altă parte.”

• „Siguranța e mai importantă decât visurile.”

• ”Cine nu riscă, nu pierde!”

Dar, realitatea este că această frică, pe termen lung, devine o închisoare invizibilă.

Costurile ascunse ale acestei frici

Ce plătești, de fapt, pentru a rămâne în „siguranță”?

• Frustrare zilnică: simți că ai putea mai mult, dar nu știi cum să începi.

• Oboseală emoțională: te epuizează adaptarea continuă la așteptările altora.

• Venituri plafonate: câștigi „ok”, dar nu cât meriți. Nu poți economisi constant.

• Pierdere de autenticitate: te îmbraci bine, pari realizat(ă), dar în sinea ta știi că e doar o mască.

Și știi ce e cel mai greu? Să simți că, dacă mai rămâi șase luni în același loc, o să explodezi.

Îți spun asta și din experiența mea. Am lucrat 20 de ani ca polițist. O meserie „sigură”. Cu un salariu stabil. Cu uniformă. Cu statut. Dar în tot acest timp, în interiorul meu creștea un gol. Nu simțeam că trăiesc viața mea. Plăteam cu sănătatea, cu bucuria și cu libertatea mea interioară.

De ce nu dispare frica (și nici nu trebuie)

Poate te întrebi: „Cum scap de frica asta de instabilitate?”

Răspunsul este: nu scapi de ea complet. Și nici nu trebuie.

Frica este un mecanism natural de protecție. Rolul ei este să te avertizeze că intri într-o zonă necunoscută. Dar ce se schimbă, atunci când lucrezi cu tine, este relația ta cu frica.

Nu te mai conduce ea pe tine. Tu devii cel care decide:

• „Mă las blocat acum de această frică?”

• „Sau o folosesc ca semnal că e timpul să cresc și să fac un pas înainte?”

Cum transformi frica de instabilitate în resursă

Nu e nevoie să faci salturi uriașe. Începe cu pași mici, dar conștienți:

1. Redefinește ce înseamnă stabilitate pentru tine.

Poate nu înseamnă doar salariu fix. Poate înseamnă libertatea de a alege ce faci cu timpul tău.

2. Identifică-ți abilitățile transferabile.

Întreabă-te: „Ce știu să fac deja și aș putea folosi în alt context?”

De multe ori, ai mai multe resurse decât crezi.

3. Testează pe mic.

Poți începe cu un proiect freelance, o colaborare, o activitate creativă pe care să o monetizezi. Nu trebuie să renunți la jobul actual peste noapte.

4. Observă-ți reacțiile.

Notează ce simți când faci pașii ăștia. În felul ăsta îți cunoști mai bine frica și capeți control asupra ei.

Mesaj pentru tine

Frica de instabilitate nu e dușmanul tău. Ea îți arată că ești pregătit(ă) de o schimbare, dar încă stai agățat(ă) de vechiul drum.

Ai voie să îți dorești mai mult. Ai voie să câștigi mai mult, fără să te trădezi. Ai voie să spui: „Nu mai vreau asta” fără rușine.

Și ai voie să pornești pe drumul tău, chiar dacă primul pas e mic.

Dacă simți că frica de instabilitate te ține pe loc și vrei să descoperi cum să o transformi într-un aliat, te invit la o sesiune gratuită de 20 de minute. Intră aici și programează-te!

Scrie-mi și facem împreună primul pas către stabilitatea care contează cu adevărat: încrederea în tine și în puterea ta de a crea propria viață.

Rușinea de a o lua de la capăt: de ce ne blochează și cum o putem rescrie

Ți s-a întâmplat să te gândești că dacă îți schimbi cariera acum, „pornești de la zero”?
Și gândul ăsta să vină la pachet cu un val de rușine?

Mulți oameni la 30 de ani simt că e „prea târziu” să facă altceva. Se uită în jur, își compară viața cu a colegilor sau prietenilor și aud o voce interioară care spune:

· „Cum să mă apuc eu acum de altceva?”

· „O să creadă lumea că sunt instabil(ă).”

· „După atâția ani, înseamnă că am greșit până acum.”

• De unde vine rușinea asta

Rușinea de a o lua de la capăt nu e doar despre tine.
E vocea părinților, a societății, a profesorilor care spuneau: „Trebuie să știi ce vrei de mic și să rămâi acolo până la pensie”… sau ”Nu e bine să te tot schimbi. Trebuie să știi ce vrei”…

Am simțit și eu asta. După 20 de ani în poliție, ideea de a începe un alt drum mă ardea pe interior. Îmi spuneam: „Cum o să creadă lumea despre mine? O să spună că am fost slab, că am renunțat, că nu am știut să stau într-un loc.”

Dar adevărul este că a începe din nou nu înseamnă a porni de la zero.
Înseamnă a porni cu experiență, lecții și forță nouă.

• Ce ascunde rușinea

Când vorbim despre rușinea de a o lua de la capăt, ea nu apare singură. Se hrănește din două frici mari:

· Teama de a porni de la zero – frica că pierzi tot ce ai construit și că vei rămâne fără stabilitate.

· Frica de respingere – frica de a fi judecat(ă) de ceilalți și de a nu mai fi acceptat(ă).

Împreună, aceste frici îți șoptesc: „Mai bine rămâi pe loc, decât să riști să pierzi sau să fii respins(ă).” Asta face rușinea atât de grea. Dar vestea bună este că poate fi rescrisă.

• Costurile rușinii

Dacă rămâi în rușine și nu faci nimic, ce se întâmplă?

· Te blochezi într-un job (sau la un nivel) care nu-ți mai aduce satisfacție.

· Îți îngropi potențialul și creativitatea.

· Pierzi ani prețioși din viață, de teamă „să nu pari instabil”.

• Cum rescrii rușinea

1. Reîncadrează povestea.
Nu spui „am greșit până acum”. Spui: „Am învățat, iar acum am curaj să fac o alegere nouă.”

2. Amintește-ți și exersează

- Conectează-te emoțional cu o amintire similară:

Adu-ți aminte de momentele în care ai făcut deja schimbări în viața ta. Poate ai ales o altă facultate decât cea dorită de părinți, poate ți-ai schimbat orașul, poate ai intrat într-o relație sau ai ieșit dintr-una. Probabil că au fost persoane care te-au judecat, dar îți amintești că au existat și persoane care te-au sprijinit? De fiecare dată când cineva te-a respins, altcineva ți-a întins mâna — sau poate chiar tu te-ai susținut și astfel te-ai conectat cu tine însuți/însăți. Asta e dovada că nu vei fi niciodată complet singur(ă) pe drumul tău.

- Fă următorul exercițiu:

Imaginează-ți persoanele care probabil îți vor respinge alegerea. Imaginează-ți comentariile lor. Gândește-te, cum ai putea răspunde, în mod asertiv, fără vinovăție? De exemplu:
„Îți mulțumesc pentru grijă, dar e important pentru mine să merg pe drumul acesta. Indiferent care ar fi rezultatul, mi-l asum și am nevoie să mă susții, nu să mă descurajezi sau să mă judeci. Te rog să îmi respecți alegerea.” Cum sună?
Apoi întreabă-te: „Am nevoie în viața mea de oameni care îmi neagă alegerile, sau de oameni care mă sprijină să cresc?” Uneori, momentul respingerii este și momentul în care îți clarifici ce relații vrei să păstrezi și ce relații e timpul să lași în urmă.

3. Începe cu un pas mic.

Nu trebuie să faci totul odată. Nu trebuie să renunți dintr-odată la job-ul actual? Un proiect secundar, o colaborare sau un curs nou pot fi începutul care dizolvă rușinea. În plus, oamenii se obișnuiesc ușor, ușor cu noua ta direcție. Gândește-te care e primul pas spre ceea ce te face fericit. În plus

Nici eu nu am renunțat încă la meseria de șofer profesionist. Am început să am întâlniri de coaching în week-end și, uneori în timp ce conduc. Am schimbat programul de lucru, lucrez alternativ cinci săptămâni, cu cinci săptămâni de concediu neplătit, în care să organizez evenimente și întâlniri cu clienții și cu alți potențiali clienți. De asemenea, o să experimentez și alte variante, până când coaching-ul o să fie activitatea mea full time. Fac totul treptat… Până atunci, continui să învăț, să experimentez și să îmi ajut clienții să obțină rezultate.

• Amintește-ți!

Nu ești mai puțin valoros pentru că alegi alt drum.
Ești mai puternic tocmai pentru că îți asumi schimbarea. Și poți să o faci treptat… Începe să faci acel 1% spre visul tău.

👉 Dacă vrei să explorezi cum ar fi pentru tine să începi un drum nou fără rușine, dă click aici și pentru o sesiune gratuită de 20 de minute.

Vocea părinților din mintea ta: cum o recunoști și cum te eliberezi de ea

Ai simțit vreodată că, deși ești adult și îți câștigi singur pâinea, încă iei decizii cu vocea părinților în minte? O voce care îți spune:
„Nu risca.”
„Alege ceva sigur.”
„Ce o să zică lumea?”

Poate vrei să încerci ceva nou, dar te trezești imediat cu frica de a nu-i dezamăgi. Poate visezi să faci o schimbare, dar te simți vinovat doar pentru că gândul tău contrazice ce și-ar fi dorit ei pentru tine.

Așa trăiește și Maria. Povestea ei începe într-o dimineață din ultimele zile de școală generală.

• Povestea Mariei

Era o dimineață de iunie, clasa a 8-a. Soarele inunda bucătăria, iar mama se mișca grăbită între aragaz și masă. Încălzea laptele, prăjea pâinea și o ungea cu unt și dulceață de vișine.

— „Hai, Maria, vino la masă, că trebuie să mănânci ceva înainte să pleci la școală.”

Maria intră cu ghiozdanul mare în spate. Își strângea părul într-o coadă și se așeză la masă. Mama o privea cu drag, dar și cu seriozitatea unei misiuni: să o pregătească pentru viață.

— „Știu că vine examenul și e greu, dar tu o să reușești, sunt sigură. Și chiar dacă nu, să știi că important e să ai un drum sigur. Tatăl tău și cu mine vrem doar să fii în siguranță, să ai un serviciu stabil, la birou, unde să nu îți lipsească nimic, ca să stăm liniștiți. Pentru asta muncim.”

Maria mușca din felia de pâine și, cu voce joasă, îndrăzni să spună:
— „Mami, eu… eu aș vrea să desenez. Îmi place să fac povești și personaje, să le dau viață pe hârtie. Poate aș putea să fac desene pentru cărți sau reviste.”

Mama îi zâmbi cald, dar răspunsul ei era ferm:
— „E frumos să ai un talent, dar astea sunt hobby-uri, nu meserii. Tu trebuie să ai un serviciu sigur, ca să fii liniștită.”

Maria nu a mai zis nimic. Învățase deja că iubirea și liniștea părinților erau legate de cât de mult urma scenariul lor de viață.

Câteva zile mai târziu, la serbarea de final de an, sala era plină. După ce și-a recitat poezia, a coborât emoționată de pe scenă. Tatăl ei a ridicat-o în brațe și a învârtit-o râzând:
— Bravo, tati! Sunt mândru de tine! Dacă o să muncești serios și o să asculți de noi, ai să ajungi cineva. Și atunci noi putem fi liniștiți, că am făcut ce trebuie ca părinți.

Pentru Maria, aprobarea părinților era tot ce conta. Și, odată cu dragostea lor, a învățat o lecție care avea să o însoțească mult timp: fericirea lor era condiționată de conformitatea ei.

Acum Maria are 32 de ani. Lucrează ca economistă într-o firmă de construcții. Salariul e stabil, își plătește chiria, merge în concediu o dată pe an la mare. La exterior, totul pare „în regulă”.

Dar dimineața, când se ridică din pat, simte un gol în stomac. Jobul îi consumă energia, colegii sunt reci, munca repetitivă o sufocă. Și, oricât ar încerca să fie recunoscătoare pentru stabilitate, știe că trăiește o viață care nu îi aparține.

Seara, în apartamentul ei mic, deschide laptopul și desenează digital. Visează să își deschidă un mic studio de design sau să lucreze ca freelancer. Dar de fiecare dată când își lasă imaginația să zboare, vocea părinților îi taie aripile:
„Asta nu e viață serioasă.”
„Visurile nu plătesc facturi.”
„Ai un serviciu sigur, nu-l strica.”

• Cum ne influențează vocea părinților

Vocea părinților rămâne în mintea noastră chiar și la maturitate, pentru că e legată de iubire și siguranță.
Dar, odată cu dragostea, am preluat și fricile lor.

Poate ți-ai spus și tu:

· „Mai bine rămân aici, decât să risc totul.” (frica de schimbare)

· „Nu sunt genul de om care să câștige mult.” (convingere limitativă)

· „Dacă îi dezamăgesc pe ai mei, înseamnă că sunt egoist(ă).” (rușine)

· „Dacă plec din job, pornesc de la zero.” (frica de instabilitate)

Toate acestea nu sunt doar gândurile tale. Sunt ecouri ale unor fraze auzite în copilărie.

• Cum începi să te eliberezi

Eliberarea nu înseamnă să îți respingi părinții, ci să înveți să îți recunoști vocea proprie și să alegi conștient.

Poți începe simplu: data viitoare când îți vine un „trebuie”, întreabă-te: „E dorința mea sau a lor?”
Scrie pe o foaie două coloane: în stânga ce vrei tu, în dreapta ce ar vrea ei. Vei vedea clar unde se suprapun și unde se contrazic.

Apoi, fă un pas mic spre ce e al tău. Poate un curs, o activitate secundară, o decizie mică. Cu fiecare pas, vocea ta devine mai puternică.

Și da, va veni și momentul să spui ceva. O poți face cu blândețe, dar ferm:
„Vă iubesc și vă respect, dar alegerea asta mi-o asum eu. Indiferent ce va fi, e drumul meu. Am nevoie să mă susțineți, nu să mă descurajați.”

Exersează să fii asertiv(ă) și amintește-ți că relațiile sănătoase se bazează pe respect reciproc. Cineva care te iubește, nu poate decât să respecte alegerea ta, dacă o comunici blând și cu dragoste.

Vocea părinților va fi mereu acolo. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îți scrii viața doar după ea.
Poți să îi iubești și să îi respecți, și în același timp să îți onorezi drumul.

Și să nu uiți un lucru important: chiar dacă uneori par să pună siguranța mai presus de orice, în adâncul sufletului, părinții vor să te știe și fericit(ă), nu doar „în siguranță”.

👉 Dacă simți că vocea părinților te blochează și vrei să îți recâștigi libertatea, îți ofer cu drag o sesiune gratuită de 20 de minute. Dă click aici și înscrie-te pentru a primi cadoul meu.